sâmbătă, 26 martie 2011

Colectarea sevei de mesteacan

S-au scris despre asta carti intregi. Au scris savanti, incepand de la compozitia sevei si doctori pana la ce afectiuni ajuta ea. Plus sute daca nu chiar mii de oameni care au postat si filme. Iaca pun si eu cateva poze, cu explicatiile de rigoare. Desigur, exista multe alte metode practice si mai simple, si mai complicate, multe alte "dispozitive", recipienti, etc.
 As vrea sa insist aici si pe grija fata de copac si pe inchiderea gaurii. 
Am descris mesteacanul in postarea anterioara.
Am iesit la seva intr-o zi insorita, dar racoroasa de primavara. Evident, prima operatie a fost aceea de a gauri copacul. Am vazut ca prin finlanda (unde este declarat copac national) se dau si gauri de 3-4 cm diametru. Eu m-am limitat la 22 mm (si 10 mm cu alte ocazii). Folosesc o coarba simpla, de mana, pentru ca nu imi place sa car si nici sa fac galagie. Gauresc cam 3 cm:
Apoi, am curatat gaura cu o crenguta de rumegusul ud deja si am batut cu ciocanul, usurel, un cep pregatit de acasa, tot din lemn de mesteacan. Mai mare in diametru decat gaura, conic la un capat, gaurit si cu mic sant pentru agatarea sticlei.
Si sticla era pregatita de dinainte, ca sa nu curga multa seva pe jos, pentru ca in 3-4 secunde, seva curge deja efectiv. Un simplu pet, gaurit in partea se sus si lateral, pe care l-am agatat insasi cu gaura, in santul cepului. Sunt si alte metode, pe care le arat mai jos. Faceti exceptie ca unele sunt in carpen.

 Si seva curge:

Acum urmeaza 2-3 operatiuni importante. Acum este vremea lor, chiar daca voi reveni mult mai tarziu pentru colectare. Cand revin, dopurile si rasina de izolare trebuie sa fie gata. In caz ca sticla e plina, sa nu pierd vremea cu adunarea/confectionarea lor, iar seva sa curga aiurea. Am insa mereu grija sa apreciez cam in cat timp se va umple sticla, in functie de debit si revin inainte, pentru ca seva risipita nu imi foloseste nici mie si mai grav, nici copacului. Asadar, caut crengi uscate de mesteacan, cam de 2 ori diametrul gaurii. Am grija sa nu fie putred. Majoritatea sunt, pentru ca avand coaja impermeabila, lemnul nu se usuca ci putrezeste direct. Apoi le tai cam la 10-12 cm lungime, pentru a face dopul cu care voi astupa gaura:
Dupa aceea il ascut la un capat, conic, astfel incat sa intre in gaura. Operatia e importanta, pentru ca dopul trebuie sa etanseze foarte bine. Asa ca trebuie cioplit/acutit ca un trunchi de con, cat mai rotund cu putinta si cat mai neted. Unghiul de inclinare iar trebuie sa fie potrivit. Daca e prea ascutit, varful va ajunge in fundul gaurii si nu va putea fi batut  suficient sa etaseze. Daca e prea mare nu se va putea intepeni in gaura.
Apoi adun rasina de brad/molid. Cat de cat curata, fara coaja.

Intre timp, recipientii mici s-au si umplut. 
Ii dau jos si imediat scot cepul batandu-l usor cu ciocanul din mai multe parti. Seva o voi goli mai tarziu in sticla mare. Bat imediat dopul facut in gaura, pentru a nu irosi seva. Verific sa etanseze bine.
Apoi tai cu fierastraul la 2-3 mm de trunchi si la urma mai bat dopul ramas cu ciocanul.
La urma izolez peste tot dopul cu rasina. Imping si cu degetele si am grija sa astup bine, pentru ca seva se va scurge si prin lemn, prin capilaritatile sale. Izolarea e imporatanta nu numai pentru a opri seva, ci si pentru a impiedica diferite bacterii sa patrunda in organismul copacului.


Apoi desert seva in sticla mare. Acasa o voi filtra, pentru ca inevitabil are mizerii in ea, inclusiv muste daca nu am acoperit cu tifon sau nylon. Am grija de asemenea ca in functie de marimea copacului sa nu adun mai mult de 400-1000 ml.




Mesteacanul

Cel putin mesteacanul argintiu este inconfundabil. Are acea coja alba, stralucitoare si fina (pe suprafetele unde e intreaga, nedescuamara si necrapata). Cu cat inainteaza in varsta cu atat coaja, mai ales in partea de jos este mai crapata, mai brazdata. Coaja mesteacanului este impermeabila. De aceea crengile cazute nu prea se ususca ci putrezesc direct in coaja. Cea alba, superficiala si subtire se poate folosi si ca hartie de scris. Fiind usor inflamabila se foloseste la aprinderea focului, chiar si umeda fiind. Prezinta niste mici crapaturi, care arata ca niste liniute orizontale. Mi-e destul de greu sa o descriu, asa ca pun pozele: 








Cu toate acestea, exista un copac cu care poate fi foarte foarte usor de confundat de la distanta. In ca nu stiu ce este, dar o sa aflu cu siguranta. Oricum, la o privire mai atenta se poate observa ca nu este mesteacan argintiu. In poza de mai jos avem un singur mesteacan, cel marcat cu rosu:




duminică, 20 martie 2011

Fagul

Fagul este usor de gasit. Sunt paduri intregi de fagi, dar si in amestec. Este un arbore cu lemn tare si dens. Coaja este gri-cenusiu, neteda...de culoarea otelului zic eu. Creste inalt si drept, ajungand la grosimi considerabile. Fagul face jirul, ala de le place mistretilor. Este un fruct micut si lunguiet, avand 3 laturi si 3 muchii si creste intr-o coaja cu niste peri lugi si frosi, ca niste mici spini. Avand in vedere anotimpul, nu am decat niste frunze uscate si coaja desfacuta a jirului.




Carpenul

Coaja gri deschisa, as putea spune neteda, insa pe masura ce copacul creste apar fisuri neregulate, insa  nesemnificative. Mai bine zis arata ca si cum coaja s-ar descuama pe alocuri. Tot pe alocuri apar niste vergeturi maronii, care se vad bine in pozele de mai jos. Cand nu are frunze, este usor de recunoscut dupa faptul ca sectiunea tulpinii sale nu este (aproape) rotunda ca la majoritatea arborilor, ci prezinta anumite neregularitati. Ca si cum imediat sub coaja ar fi niste serpi de diferite grosimi. La cei mai in varsta, aceste neregularitati apar mai mari si mai pronuntate, sectiunea fiind "in stea".




Stejarul

Fara indoiala ca atunci cand apar, voi pune poze si cu frunza de stejar si cu ghinda lui. Poate si cu mugurii. Coaja stejatului insa este inconfundabila. Aspra si adanc brazdata, da impresia robustete, putere, trainicie. Pun mai jos si 2 detalii.
Lemnul e dur si se aschiaza greu, nu crapa pe fibra.





vineri, 18 martie 2011

Copacii

Daca e ceva la ce nu ma pricep, in afara de cantat, apoi aia e botanica. Mai stiu aia din clasa a …nici nu mai stiu care, cu radacina, tulpina, frunze, flori, peduncul, stamina si pistil. Stiu care e garoafa, trandafirul si laleaua…parca si pruna, nuca si pepenele… si cam atat.
Apoi veni o zi in care am dat de www.miculmester.blogspot.com, care mi-a trezit interesul pentru arbori. Imi placeau si inainte, le-am dedicat si poezii, insa toti erau “copaci” si atat. Dar cum in bushcraft cunoasterea arborilor si a plantelor in general este o chestiune esentiala, am dorit sa aprofundez putin. Mai ales ca statea seva sa porneasca si voiam neaparat s-o gust. Asa ca am inceput sa caut pe internet  ceva ghiduri practice pentru determinarea speciilor de arbori. N-am gasit. M-am dus prin librarii reale si virtuale, unde am gasit intr-adevar o carte bunicica (Enciclopedie Completa Ilustrata – Arborii), dar cu dezavantaje evidente pentru scopul meu: e mare si grea, improprie de purtat; are un fel de desene (dealtfel bune dar micute), nu poze; trateaza identificarea dpdv stiintific, adica dupa frunze si muguri in general.
Apoi, am pus si eu o intrebare la specialisti. Nu va spun ce complicata e teoria…cu toate m-au lamurit, numai cu identificarea nu. In cele din urma am gasit ca la oarecare facultate de silvicultura ar exista o lucrare numita Dendrologie, da’ s-avem parol, e numai pentru uzul studentilor. Si numa pentru atata parca nu m-as inscrie la alta facultate. Asa ca am luat decizia sa identific arborii cu prieteni, cunostinte, rude si vecini, sa le fac poze si sa le pun aici. O identificare simpla, rudimetara, sper folositoare, practica. Mai ales ca iarna, foioasele nu au frunze. Asa ca ramane forma generala, particularitatile si scoarta.
Postarea va fi completata periodic, pe masura ce reusesc sa completez colectia de poze. Nu va fi nimic pretentios. Doar ce cred eu ca e esential in identificare, scris "pe limba mea".

marți, 8 martie 2011

Cine ne place?


Bear Grylls, Ray Mears, Cody Lundin, Dave Cantebury sau Les Stroud. Pe altii pe care i-am mai vazut ii ignor deocamdata.
Nu sunt naiv! Cred ca imi dau seama cat e show TV si publicitate. Cu toate astea lansez provocarea pentru ca sunt curios care sunt preferintele voastre. Pe de alta parte, stiu si faptul ca oamenii fac lucruri usor diferite. O sa detaliez si preferintele mele.
De departe, pe locul 1 e Ray Mears. El face bushcraft, asa cum am explicat eu intr-un blog anterior. Are, cel putin asa pare, cunostinte temeinice, personale, imbogatite cu cele culese pe drum de la nativi. Face de ani buni aceasta treaba, a scris si ceva carti. Nu prea imi plac mie englezii, insa el are un calm aparte, iar cand face ceva se vede ca se pricepe, are manualitate si experienta. Nu scoate in fata propria sa persoana si mi se pare ca e un bun pedagog. El poate trai asa.





Ei, de aici e mai greu. Fiecare are lucruri care imi plac si care nu.


As zice pe 2 Cody Lundin. Nu pentru excentricitatea de a umbla descult de 20 de ani, ci de asemenea pentru cunostintele lui si pentru filozofia sa: aceea de intelege natura pentru a o putea folosi pentru a supravietui si in acelasi timp fara a o distruge. Cum era de asteptat, conceptia nativilor americani. El se simte aproape de natura si traieste efectiv in mijlocul ei.

Ar fi pe 3 Bear Grylls. Desigur, el e mai tinerel, arata bine, face show. Mai face dupa parerea mea foarte multe lucruri total contraindicate intr-o situatie de supravietuire. Poate alta data vorbim si de asta. Isi permite insa sa le faca. Fie ca are sau nu echipa in spate si regizeaza sau nu situatiile, nu multi ar putea face ce face el. Are un background solid: alpinism si catarare, trupe speciale. E puternic, are un stomac de invidiat, psihic bun. Bun sistem imunitar si foarte buna rezistenta fizica.Endurance, cum spun ei. Ca sa zic asa, el este tipul ideal pentru a supravietui, avand multe calitati. Desi se pot invata multe din emisiunile lui, eu sunt selectiv si nu le inghit pe toate. Situatiile de supravieture intervin de cele mai multe ori cand nu te astepti, cand nu esti pregatit. Si multi oameni sunt suferinzi, raniti, etc... El fuge ca sa scape.

Ar urma pe 4 Les Stroud. Si pe el il ajuta robustetea si rezistenta corpului. Din ce am vazut eu are mai putin succes cu actiunile sale. Dar asta e mai degraba spre bine, pentru ca reprezinta realitatea nemasluita. Si mai are un mare plus fata de ceilalti: factorul psihic,pentru ca el e mereu singur, fara echipa de filmare. El rezista cele 7 zile.






Si pe 5 in pun pe Dave Cantebury. Omul stie o multime de chestii folositoare. E bun, zic eu. L-am urmari la el pe site si am invatat chestii foarte folositoare, mai ales in materie de arcuri. Insa are mentalitatea aia de redneck... care mie imi cam displace. El zice ca trebuie sa te lupti cu natura si sa o invingi ca sa supravietuiesti.







Sa nu fiu gresti inteles: eu nu ii critic. Ii apreciez si ii respect pe toti. Chiar si pe cei mult mai putini potenti decat ei. Am expus doar ordinea preferintelor mele.
Voi ce ziceti?

Sfoara de salcie

Mai fratilor, ca multe alte chestii, bushcraftul asta e foarte simplu numai cu cateva conditii: ori sa fi inceput de mic, intr-un mediu adecvat, ori sa iti "vanda" cineva intimitatile. Ca de cele mai multe ori un ghid citit/vazut nu e suficient, oricat de bun ar fi el. E ca si cu gatitul: ai aceeasi reteta, dar tot nu iti iese mancarea ca unui bucutar. Ca el stie de exemplu, ca degeaba scrie sa fierbi carnea 10 minute...daca gaina e mai batrana decat varsta ideala, trebuie sa o lasi mai multisor. Degeaba scrie o lingurita de sare, ca poate trebuie 3, dupa gust... E vorba de micile secrete, care nu se invata din carti ci doar din practica.
De data asta am doar o singura poza, cu produsul finit, insa pe viitor promit sa pun mai multe.
Asadar, l-am vazut pe "bunul meu prieten" Ray Mears, plus si alti youtub-isti cat de usor au facut ei sfoara din salcie si am zis ca DA. Pot si eu! Cat de greu poate sa fie? Ca doar operatiunile sunt clare. Si asa, am iesit la aer, sa fac sfoara. Am prins o vreme...minus 3-4 grade, vand si ninsoare de aia, orizontala.
M-am prezentat frumos pe malul apei si am gasit o salcie cu multe crengi subtiri aglomerate, careia raritul nu ii facea decat bine, din care am luat o creanga de 1,5 m cam 2 cm groasa la baza. Am crestat-o pe lung sa o dezbrac de coaja, insa am constat ca a naibii craca nu voia deloc sa se dezbrace. Nici cu mana, nici cu cutitul, fasiile nu ieseau mai lungi de o palma. Oricat de delicat am incercat, se subtiau si se rupeau. Am incercat apoi "metoda de iarna" descrisa pe youtube. Acelasi rezultat. Am constata mai ales ca fibrele cojii interioare (inner bark) ramaneau mai mult lipite de lemn decat de coaja exterioara. Am tras concluzia ca poate totusi nu era anotimpul potrivit, la noi iarna fiind mai rece si lemnul fiind prea uscat, stand in hibernare (1).
Dar nu m-am lasat. Am reusit in cele din urma sa am o bucata cam de 50 cm si lata de 6-7 mm. Apoi alta belea. Coaja interioara nu putea fi separata nici de coaja exterioara. Am gandit ca pentru acelasi motiv de la (1).
Ei, am aprins focul, am fiert in apa cu cenusa cojile, inclusiv pe cele care mai aveau coasa exterioara, verde si pe cele care mai aveau ceva fibra de lemn in interior (2). Le-am fiert vreo 10 minute, apoi, pentru ca vremea se strica tot mai rau am decis sa plec si sa le rasucesc acasa. Inainte de iesirea pe sosea am ramas cu masina intr-un mic sant si am reusit sa o scot tractat, dupa mai multe incercari. M-am gandit ca daca as fi avut deja sfoara de salcie ar fi fost mai simplu.
Si acasa am inceput sa rasucesc coaja, exact ca si amicul Ray, pana ce din toate bucatile mi-au iesit ca, 60-70 cm. Neavand de unde sa aleg, am rasucit si cojile mai late impreuna cu cele mai inguste (3).
Cand a fost gata minunatia de sfoara, fiind inca umeda, am agatat-o langa calorifer, la uscat(4).
Si seara cand mi-am adus aminte de ea, am gasit o sfoara de culoare bruna, care arata foarte bine. Era destul de flexibila, dar cand am tras de ea s-a rupt imediat. Am vazut ca era acolo unde se imbina fibra ingusta cu cea lata. Am tras din nou si s-a rupt din nou. De data asta mi s-a parut ca din cauza faptului ca era foarte uscata in zona respectiva, Am cautat o zona uniforma, din fibre identice si am tras din nou. S-a rupt, insa mi-a trebuit un efort foare mare. Acolo aveam sfoara buna. Postez foto cu ce mi-a mai ramas din zona respectiva.
Recapituland, cred - nu stiu sigur - ca sfoara a iesit urat din cauza celor 4 greseli evidentiate mai sus. Probabil ce trebuie luata coaja cand copacul incepe sa traga apa din pamant, crengile fiind mai umede atunci. Asta cred ca ar usura desprinderea fibrei care ne intereseaza, atat de lemn cat si de coaja exterioara. Apoi, fibra nu trebuie nicicum sa contina nici lemn si nici coaja verde. Ideal ar fi sa fie apropiate ca latime pentru a se imbina bine si cat mai lungi, pentru a avea cat mai putine imbinari. Si in sfarsit, cred ca ar trebui lasata sa se usuce de la sine si nu fortata in acest sens.
Si nu in ultimul rand, rasucirea trebuie facuta cu rabdare si strans.
No si acum, astep pareri, experiente, corectari... Multumesc!
PS. Din 2 fasii mai late am mai rasucit ceva. Pare mai rezistenta - evident fiind mai groasa, insa e prea scurta ca sa o pot folosi la ceva pentru proba.
PS2. Combinatia dintre lesia obtinuta la fierbere si rugozitatea fibrei mi-a cam ros pielea de pe degete la rasucire.

luni, 7 martie 2011

Intro

Desi nu ma pot mandri cu prea multa experienta in acest domeniu, ma incumet totusi sa ma ating de el.
Astept sa fiu criticat, contrazis, corectat sau indrumat de cei cu mai multa "carte" a naturii, de cei care practica in mod curent aceasta activitate. Nu doresc insa discutii sterile si limbaj neadecvat.
Am umblat mult prin natura, prin munti, prin delta, paduri si dealuri. Am facut alpinism si catarare cam vreo 18 ani la modul serios, iar mai apoi cam pe apucate. Iubesc natura in general si muntii in special. De asemenea iubesc, apreciez, respect (pe unele le si inteleg) orice fiinta vie. (Trebuie sa fiu sincer si sa recunosc ca exceptie fac oamenii. Nu unii anume, ci specia asta...am sa revin la acest subiect).
In aceste drumetii, excursii, ture, am facut de multe ori cate ceva ce s-ar putea numi supravietuire sau bushcraft, chiar daca habar nu aveam ca fac ceva de acest gen. Nu le confund, caci sunt doua notiuni total distincte - voi detalia in postarea urmatoare. 
Supravietuire m-a fascinat intotdeauna, fie ca e vorba despre salbaticie, locuri necunoscute, fie ca e vorba despre dezastre, intalniri periculoase etc. Am vazut-o totdeauna ca pe o capacitate a omului inteligent si imaginativ, mai mult decat a unuia puternic. Desigur in unele privinte m-am inselat, dar nu in toate. Am avut de mic copil probleme destul de grave de sanatate si evident, nici prea puternic si nici prea rezistent nu am fost. De aceea, majoritate colindarilor mele le-am facut singur, pentru a nu ii incurca pe altii. Asta a dus in mod necesar la rezolvarea tuturor problemelor de unul singur, fara ajutor. A trebuit sa gasesc solutii mai simple, mai usoare pentru orice nevoie. Solutii pt. 2 mani, nu pentru mai multe. Si o spun fara modestie, ca ceea ce au reusit altii, normali, am cam reusit si eu. De multe ori mai bine decat altii si cu efort mai putin.
Pe de alta parte imi placea sa prelucrez lemnul, chiar daca de foarte putine ori am avut ocazia. Nu ma refer la exploatari forestiere ci la a mai ciopli cate ceva, la a face ceva util din lemn. Asta evident ca m-a dus din nou catre natura, dar din alta directie, mai apropiata de bushcraft.
Asa ca, proaspat sosit in curtea asta, in cele ce urmeaza voi continua cu parerile mele personale, inevitabil subiective. Si eventual ce impartasirea experientelor mele, daca le va  gasi cineva folositoare.

Definitie

Trebuie spus de la inceput ca, desi exista legaturi puternice si interesante intre supravietuire si bushcraft, dar aceste 2 notiuni nu se confunda. Faptul ca unele cunostinte de bushcraft sunt absolut necesare in supravietuire, sau, pe de alta parte, faptul ca buschcraftul este de fapt o supravietuire extinsa la o scara mai larga nu face ca cele 2 notiuni sa fie similare. Definitii foarte bune in limba romana gasiti pe bushcraft.me.
Insa:
In opinia mea trebuie sa fie foarte clar faptul ca supravietuirea nu poate fi practicata decat ca forma de antrenament, de capatare a cunostintelor pentru a le avea la un moment dat, daca va fi necesar. Supravietuirea nu este o activitate in sine. Nu poti face supravietuire azi, 7 ore, daca ai timp, pentru simplul motiv ca nu esti intr-o situatie de supravietuire. Poti eventual sa vezi, sa testezi in cele 7 ore cum ai rezolva o situatie de supravietuire, cu resurse limitate, sau fara resurse, cu ce gasesti la indemana. Iar daca esti intr-o situatie reala de supravietuire, fie ea si voluntara, atunci nu practici supravietuirea, ci supravietuiesti efectiv.
Pe cand bushcraftul se poate practica ca activitate distincta, chiar si pe o perioada scurta de timp. Intr-o definitie ultra condensata si generalizata am putea spune ca buschcraftul reprezinta totalitatea abilitatilor necesare pentru a supravietui in natura. Desigur, aceasta definitie este seaca si trebuie nuantata. Dar in toate definitiile citite de mine am gasit ca este vorba despre abilitati/aptitudini. Etimologia termenului este si ea clara pentru cei are cunosc limba engleza. Poate chiar mai clara decat s-ar putea explica pe romaneste. 
Supravietuirea presupune si ea abilitatile amintite si profita din plin de eventualele cunostinte de bushcraft, insa ea presupune posibilitatea de a te descurca pana la revenirea in mediul care iti este familiar. Scopul sprem al supravietuirii este acela de a scurta acest timp, pana la revenirea in mediul tau.
Ori bushcraftul insumeaza abilitatile de a trai in natura, intr-un mediu nefamiliar omului modern, pe o lunga perioada de timp sau chiar permanent. Dar mai presupune si altceva: infaptuirea acestui deziderat cu ceea ce iti ofera natura, avand cat mai putina tehnologie moderna. Nu orice manelist care isi duce in jeep tot ce are nevoie si sta o saptamana in padure face bushcraft. Mai degraba cel care ia un lemn si incearca sa isi faca o lingura din el, numai cu un cutit, in balconul apartamanetului. Cum bine spunea Ray Mears: "cunostintele pe care le deprinzi in curtea din spatele casei, e posibil sa iti salveze viata la un moment dat."
Desigur, aceasta capacitate este diferita de la om la om. Sunt oameni care se descurca doar cu hainele de pe ei, iar altora nu le-ar ajunge nici un camion de scule. Dar eu nu incerc sa definesc aici ce inseamna bushcraftul pentru fiecare din noi, ci incerc sa definesc notiunea in sine, intr-o acceptiune generala. Dar cum spuneam, definitia trebui extinsa putin dincolo de esenta ei. Cea mai importanta componenta NU este dragostea fata de natura ci capacitatea de a o intelege si de a o exploata si proteja in acelasi timp. Toate comunitatile umane care traiesc in natura au si grija de ea, pentru simplul motiv ca stiu ca depind de ea in mod direct. Noi oamenii moderni, chiar si cei care fac bushcraft in fiecare week-end nu constientizam suficient acest lucru, dar asta nu inseamna ca nu depindem de natura. Desigur, indirect.
Eu ma astept ca un om care face aceasta activitate sa fie un ecologist si un conservationist (atentie, nu conservator) chiar inainte de a fi drumet.
Cu cat o societate umana este mai primitiva, mai putin tehnologizata, mai izolata, cu atat ea "practica" mai mult aceasta activitate. Mergand la extrema, orice animal are abilitatile de a trai in natura, fara nicun fel de ajutor extern sau mijloc artificial. Face deci bushcraft? Iata deci ca trebuie adaugat si elementul definitoriu al conditiei umane: este o activitate constienta. Si daca este constienta, atunci, neaparat ar trebui sa fie constientizat si faptul ca trebuie sa protejam de ceea ce depindem.